Cum iti recuperezi contul de Facebook

În ultimele 2 luni, am primit aproximativ 1 telefon pe zi de la persoane care și-au pierdut accesul la contul lor de Facebook. Știu că pare foarte mult dar nu exagerez. Sunt sunat și duminica de persoane care au nevoie de ajutor pentru a-și recupera contul. 

Recent am fost sunat în weekend, și deja știu că dacă mă sună cineva în weekend este pentru că i-a fost spart contul. De obicei nu iau cazurile însă de data aceasta l-am luat și am solicitat să fiu plătit, aspectat pe care l-a acceptat cu bucurie (având în vedere situația).

În acest articol de blog voi vorbi despre cum să nu ai nevoie de mine pentru recuperare de cont, respectiv securitatea contului tău de Facebook. Este un subiect extrem de important, dar deseori ignorat.

De ce este atât de important?

Nu trebuie să îți amintesc cât de multe informații personale și profesionale sunt stocate pe contul tău de Facebook. 

O singură breșă de securitate și poți pierde ani de muncă, plus riscul de a avea datele personale expuse.

Cum să-ți Securizezi Contul:

  1. Verifică Adresele de E-mail și Numerele de Telefon Asociate: Asigură-te că toate informațiile de contact sunt actualizate și corecte. Dacă adresa de email care este asociată contului nu o mai folosești sau este pierdută, schimb-o cu una pe care o folosești.
  2. Activează Autentificarea în 2 pași: Autentificare în 2 pași înseamnă o măsură suplimentară de securitate care necesită nu doar o parolă, dar și un cod primit prin SMS sau atentificator. Eu am pe profilul meu și cod SMS dar și Google Authenticator
  3. Urmărește Sesiunile Active: Facebook îți permite să vezi toate dispozitivele unde ești logat. Dacă vezi ceva suspect, deloghează-te imediat de la acel device… sau, chiar de la toate device-urile. De curând am lucrat pe un cont în care hacker-ul era încă pe profil, fără ca persoana să-și dea seama. Bineînțeles, am deconectat-o de la toate device-urile și am rugat-o să se logheze din nou. 
  4. Nu da Click pe Link-uri Suspecte: Un link malițios poate prelua controlul asupra contului tău. Dacă ceva pare suspect, verifică înainte de a da click. Cel mai ușor este să-ți dai seama de acest lucru după adresa de email de unde a fost trimis sau dacă este o pagină de Facebook care ți-a dat tag și a apărut ieri. Dacă nu ești sigur legat de o anumită notificare întreabă pe Comunitatea Social Media România.
    IMPORTANT: Facebook nu trimite mesaje prin care să amenințe. Facebook blochează contul direct sau șterge un conținut inadecvat și te direcționează către pașii de rezolvare. Nu amenință prin mesaje.
  5. Schimbă Parola Periodic: Este o practică bună să îți schimbi parola o dată la 3-6 luni și să eviți să folosești aceeași parolă pentru mai multe servicii online.
  6. Mai lasă un admin pe Business Manager: În situațiile în care se fură un profil care are acces la Business Manager și sunt 2 admini acolo, putem să recuperăm business manager-ul în câteva ore prin intermediul celui de-al doilea admin. În acest caz am avut rata de succes de 100%. Dacă nu sunt 2 admini, procedura durează câteva săptămâni… și nu tot timpul este un succes.

Dacă îți pasă de securitatea contului tău de Facebook și a datelor tale, acordă câteva minute pentru a revizui aceste setări.

Amintește-ți, prevenția este întotdeauna mai bună decât vindecarea.

Recuperarea unui cont costă câteva sute de euro și nimeni nu poate garanta că va reuși să-l recupereze. De aceea este mult mai bine să te protejezi decât să tratezi. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Descarcă Gratuit Ebook-ul ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2023 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial reach-ul și vânzările!