Contentul REGE pe Social Media

În ultimii ani, rețelele sociale au devenit mult mai mult decât niște spații virtuale în care să socializezi cu prietenii.

Pe Social Media poți să faci networking de calitate, să angajezi sau să-ți găsești job, să participi la conferințe de business din orice colț al lumii și, evident, să faci cumpărături. De aceea, este absolut esențial pentru o afacere să existe pe Social Media.

Hai să-ți spun ce fel de content poți să creezi pe social media și de ce acest tip de conținut este considerat „rege” în 2023 (estimez că și în 2024…)

1. Imagini și Fotografii

Aceasta este cea mai veche formă de content pe majoritatea rețelelor sociale (mai puțin Twitter / X). Fotografiile de calitate sunt importante pentru a atrage atenția pe platforme precut Facebook sau Instagram.

Ele pot transmite foarte rapid un mesaj, o emoție sau o poveste și sunt ușor de distribuit.

2. Texte și Articole

Platformele precum X (vechiul Twitter) sau LinkedIn se bazează mai mult pe conținutul de tip text. 

X – texte mai scurte (gânduri, idei, întrebări)

LinkedIn – texte mai lungi (articole, studii de caz, anunțuri)

Textele ar trebui să contribuie la educarea și informarea periodică a audienței tale, consolidând astfel autoritatea brandului tău pe termen lung.

3. Live Streaming

Pe Facebook, Instagram sau TikTok, ai posibilitatea să intri live și să comunici cu publicul tău în timp real. Live-urile oferă senzația de exclusivitate și încurajează la interacțiune spontantă din partea audienței tale.

Dacă ai posibilitatea, încearcă să intri live măcar o dată pe lună, mai ales dacă ai o comunitate închisă.

Deși toate aceste forme de conținut sunt extrem de valoroase și de importante, în momentul de față nimic nu bate următorul element din listă:

4. VIDEO

Conținutul video este de departe cel mai puternic tip de content din ultimii ani. Și tind să cred că va rămâne în top pentru o lungă perioadă de-acum înainte.

De ce? Hai să-ți dau câteva motive:

✅ Obții mai mult engagement – videoclipurile tind să genereze un nivel mai mare de engagement în comparație cu alte tipuri de conținut. Dacă un video este suficient de bun, are șanse foarte mari să fie vizionat până la capăt și chiar să fie distribuit.

✅ Transmiți mai eficient mesajul – urmăritorii tăi vor să te vadă, să te cunoască, să te audă. Și nu pot face asta foarte bine printr-un text sau printr-o poză. Așa că, e important să-ți arăți fața și să vorbești cu comunitatea ta.

✅ Oamenii preferă video – conform HubSpot, 54% dintre utilizatori preferă conținutul video în favoarea tuturor celorlalte, atât pentru distracție, cât și pentru educație.

✅ Video-urile „gâdilă” algoritmii – dintr-un oarecare motiv, algoritmii celor mai multe rețele sociale favorizează conținutul video.

✅ Îți „cerni” audiența – atunci când vinzi ceva, ai vrea să te duci direct către oamenii care sunt interesați de ceea ce ai tu de vânzare, așa-i? Ei bine, o persoană care vizionează 4 minute dintr-un video este mult mai interesată de produsele tale decât cineva care vizionează doar 6 secunde.

Partea faină e că Facebook îți permite să afișezi reclame doar acelor persoane care au vizionat un anumit număr de secunde / minute din clipurile tale. Astfel, te asiguri că te adresezi doar oamenilor cu adevărat interesați de produsele sau serviciile tale.

Totuși, nu toate tipurile de clipuri video sunt la fel de eficiente.

Datorită creșterii foarte accelerate a TikTok-ului, cel mai bine funcționează în acest moment video-urile verticale, în special Reels & Stories.

Ca o recomandare finală, axează-te pe conținutul video, dar NU ignora și celelalte tipuri de conținut. Încearcă să găsești un echilibru în funcție specificul business-ului tău și publicul căruia te adresezi.

Cum faci asta? Testând! Postează de toate și vezi ce funcționează cel mai bine pentru tine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Descarcă Gratuit Ebook-ul ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2023 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial reach-ul și vânzările!