Paul, fii sincer! Chiar aduce rezultate?

Una dintre cele mai mari dileme legate de Google Business Profile este dacă produce sau nu rezultate.

Deși am arătat la webinar prin nenumărate exemple concrete (pe cifre) că răspunsul este DA, voi explica și logica din spate și cum Google Maps este diferit de celelalte canale de Social Media. 

Practic, îți voi arăta DE CE cursul „Nr. 1 pe Google Maps” va funcționa și în cazul tău!

Dar ca să pot face asta e nevoie să dau puțin context. Ia articolul meu de azi ca pe o lecție veritabilă de marketing. Te asigur că vei obține mai multă claritate în ceea ce privește modul în care fiecare platformă te ajută în călătoria clientului de la un simplu necunoscător la cumpărător.

Cele 5 etape ale Conștientizării (5 stages of Awareness)

Cele cinci etape ale conștientizării este un concept utilizat în marketing și psihologie și descrie procesul prin care o persoană trece de la lipsa cunoștinței despre o problemă sau o soluție până la luarea deciziei de achiziție a unui produs/serviciu.

Iată o scurtă descriere a fiecărei etape:

1. Conștientizare Absentă (Unaware): În această etapă, potențialul client nu este conștient de existența unei probleme sau a unei nevoi specifice. Nu există niciun sentiment de lipsă sau necesitate de schimbare.

2. Conștientizare a Problemei (Problem-Aware): Aici potențialul client a devenit conștient de o anumită problemă sau nevoie, dar nu cunoaște soluții sau modalități de rezolvare a acesteia. Înțelege că există o problemă, dar nu știe care este soluția.

3. Conștientizare a Soluției (Solution-Aware): La acest nivel, potențialul client este conștient de soluțiile disponibile pe piață pentru problema sau nevoia lui. Înțelege ce opțiuni există, dar încă nu este decis care este cea mai bună pentru el.

4. Conștientizare a Produselor/Brandurilor (Product-Aware): În această etapă, potențialul client a identificat produse sau mărci specifice care pot reprezenta soluția la problema lui. Ește conștient de diferitele opțiuni disponibile pe piață și începe să le compare între ele.

5. Cel Mai Conștient (Most Aware): Aici, potențialul client are toate informațiile necesare și este gata să ia o decizie. Ește conștient de cea mai bună soluție pentru nevoile sale și probabil se pregătește să facă o achiziție sau să adopte o soluție.

Aceste etape te ajută să înțelegi cum evoluează conștientizarea unei persoane și cum acest proces influențează deciziile de cumpărare sau de adoptare a soluțiilor.

De ce este asta important pentru noi? 

În Social Media, în general, oamenii sunt unaware. 

Peste 80% dintre persoanele care vor vedea postările tale ori nu conștientizează problema pe care o au, ori nu au acea problemă, ori nu le pasă de ea în acest moment. 

Practic, 80% dintre vizualizările pe care le ai pe TikTok, Instagram, Facebook vor fi în principal de la persoane care nu vor cumpăra de la tine… dar ai parte de multă vizibilitate. 

Totuși, când vorbim de Google Maps, oamenii sunt într-o altă stare mentală. Ei sunt conștienți de nevoia pe care o au și caută o soluție imediată folosind Google.

Cu cât o rezolvă mai repede, cu atât mai bine. 

Ori sunt în stadiul de problem aware, ori în solution aware… sau chiar uneori în product aware și vor doar să se convingă (citesc review-uri, caută păreri și dovezi că produsul/serviciul funcționează)

Cu alte cuvinte, în timp ce pe Tik Tok din 1000 de vizualizări poți să ai o singură vânzare…

Pe Google Maps cu doar 10 vizualizări poți să ai tot o vânzare.

În cele din urmă, tot cu o vânzare te alegi, dar este mult mai ușor să generezi acele 10 vizualizări pe Google Maps și procesul este cu muuuuuuult mai pasiv.  

Poți avea puține vizualizări și multe vânzări dacă reușești să fii în ochii potențialilor clienți atunci când ei își doresc să cumpere… și asta fără să depui un efort colosal. De aceea spun că Google Maps chiar e un canal de marketing eficient. 

Tot ce trebuie să faci este să-ți optimizezi cât mai bine profilul Google Business și să ajungi cât mai sus în topul căutărilor pe Google Maps din domeniul tău de activitate (ideal pe locul 1).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Descarcă Gratuit Ebook-ul ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2023 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial reach-ul și vânzările!