Cum să creezi video-uri care explodează pe Social Media!

Astăzi vreau să împărtășesc un studiu de caz foarte interesant, bazat pe două video-uri recente pe care le-am postat pe Facebook și TikTok, și care pur și simplu au explodat în vizualizări! 

Primul video are 1:22 minute și este o secvență dintr-o emisiune în care vorbeam despre faptul că formatul de video vertical este cel câștigător în social media.

Hook-ul primului video este: “Formatul care funcționează pe Social Media este formatul vertical.”

Rezultatele au fost impresionante:

  • 28,1K vizualizări pe TikTok
  • 166K vizualizări pe Facebook Reels

Al doilea video are o durată de doar 32 de secunde și a fost extras dintr-un podcast, în care discutam despre cum mulți antreprenori ignoră componenta de Google Maps pentru afacerea lor.

Hook-ul celui de-al doilea video este: “Mulți ignoră Google Maps.”

Și aici rezultatele au fost remarcabile:

  • 173,1 K vizualizări pe TikTok
  • 282 K vizualizări pe Facebook Reels

Este important de menționat că, pe Facebook Reels, vizualizările au explodat abia după câteva zile de la publicare, în timp ce pe TikTok, rezultatele au apărut mult mai rapid.

În general, analizând performanța celor două videoclipuri pe ambele platforme, se observă că cele mai bune rezultate au fost pe Facebook Reels, iar videoclipul de 32 de secunde a adus cele mai multe vizualizări pe ambele platforme.

Dar înainte să detaliez de ce aceste video-uri au devenit virale, vreau să fac clar un aspect important:

Dacă vrei să ai și tu rezultate asemănătoare în mod constant, e nevoie să aplici strategii dovedite că funcționează.

De ce cred eu că aceste video-uri au avut succes?

1. Hook-ul a fost atrăgător și a captat atenția din prima secundă:Acest lucru a fost esențial pentru a stârni curiozitatea oamenilor și a-i face să urmărească video-ul până la final.

“Hook-ul (carligul)” este primul element dintr-un video, postare sau articol care captează atenția audienței. 

În social media, hook-ul este esențial pentru a face oamenii să se oprească din scroll  și să consume conținutul tău. 

Un hook bun poate fi o întrebare intrigantă, o afirmație surprinzătoare, sau un beneficiu clar prezentat imediat.

Uite cum poți face un hook bine gândit pentru a capta atenția:

  • Identifică nevoia sau problema publicului tău: Încearcă să te gândești la ce îi interesează sau ce îi frustrează cel mai mult. De exemplu, dacă te adresezi antreprenorilor, un hook bun ar putea fi: “Cum să-ți crești vânzările în doar 3 luni fără să cheltuiești o avere pe reclame.”
  • Folosește o afirmație puternică: Provoacă audiența cu o afirmație îndrăzneață. De exemplu: “Ignori această strategie simplă, care îți poate crește afacerea în mod accelerat.”
  • Fii direct și provocator: Începe cu o afirmație care îi face pe oameni să se oprească și să gândească. De exemplu, “Știai că 90% dintre afaceri eșuează în primul an? Dar nu și a ta, dacă urmezi acest sfat.”
  • Pune o întrebare intrigantă: Întrebările sunt excelente pentru a capta atenția, mai ales dacă sunt legate de o problemă comună. De exemplu, “De ce majoritatea postărilor tale nu ajung la mai mult de 100 de persoane?”
  • Fii misterios și intrigant: Fă publicul curios să afle mai multe. De exemplu, “Există un motiv surprinzător pentru care afacerea ta nu are succes pe social media…”
  • Promite o soluție simplă: Oamenii sunt atrași de promisiuni care le rezolvă problemele rapid și eficient. De exemplu, “Iată cum poți crește vânzările afacerii tale cu o simplă schimbare pe social media.”
  • Stârnește o emoție puternică: Emoțiile sunt un motor puternic al acțiunii. De exemplu, “Te-ai săturat să vezi cum afacerea ta stagnează? Este timpul să faci o schimbare!”

2. Am postat direct din platformele native, fără să programez din aplicații third-party.

Această abordare a asigurat o calitate mai bună a videoclipurilor și o distribuire optimizată, deoarece algoritmii platformelor preferă conținutul încărcat direct.

Astfel, videoclipurile au avut o vizibilitate mai mare și au fost mai des recomandate utilizatorilor.

Știu că poate suna complicat… dar urmărește-mă în continuare. În plus, pentru a beneficia de o vizibilitate cât mai mare, ține cont de câteva trucuri simple:

  • Asigură-te că video-ul tău este de înaltă calitate (rezoluție bună, sunet clar) pentru a atrage atenția utilizatorilor și a le menține interesul.
  • Platformele precum Instagram și Facebook penalizează videoclipurile care poartă watermark-uri din alte platforme (de exemplu, TikTok), așa că încearcă să editezi conținutul fără aceste semne distincte.
  • Analizează când audiența ta este cel mai activă și postează în acele momente pentru a maximiza engagement-ul.

3. Am răspuns la comentarii pentru a crește engagement-ul și vizibilitatea postărilor.

Această interacțiune a menținut interesul audienței și a încurajat discuțiile, sporind astfel șansele ca videoclipurile să fie afișate mai mult de algoritmii platformelor.

Ca să crești engagement-ul e nevoie să interacționezi activ cu publicul tău. 

  • Răspunde rapid și cu substanță: Nu te limita doar la “Mulțumesc!”. 
  • Adaugă valoare în răspunsuri, oferind informații suplimentare sau întrebări care să încurajeze dialogul. 
  • Pune întrebări: Încurajează discuțiile deschise prin întrebări la finalul fiecărei postări sau răspunsuri. De exemplu: “Tu cum folosești această strategie în afacerea ta?” 
  • Fii consistent: Nu ignora comentariile sau mesajele. Fiecare interacțiune este o oportunitate de a aprofunda relația cu audiența ta și de a crește loialitatea față de brandul tău.

4. Subiectele abordate au fost de interes.

Oamenii au rezonat cu acestea, au distribuit video-urile mai departe sau le-au salvat pentru a le viziona mai târziu. 

Această tendință de distribuire și salvare a amplificat impactul și a contribuit la creșterea numărului de vizualizări.

Cunoașterea audienței tale este cheia pentru a crea conținut care să rezoneze cu ei:

  • Întreabă-ți direct publicul: Folosește sondaje pe Instagram Stories, Facebook sau chiar Google Forms pentru a afla ce îi interesează cu adevărat. 

E simplu și îți oferă răspunsuri directe.

  • Analizează postările tale anterioare: Uită-te la ce postări au avut cele mai multe like-uri, comentarii sau share-uri. 

Ce teme au fost cele mai populare? Folosește aceste informații pentru a crea mai mult conținut de același tip.

  • Studiază ce face concurența: Observă ce subiecte abordează competitorii tăi și cum reacționează publicul lor. 

Vezi ce funcționează și adaptează aceste idei pentru propriul tău stil.

Exemplu concret: Dacă publicul tău este format din părinți, poți crea conținut legat de educația copiilor, cum să echilibrezi munca și viața de familie sau idei de activități pe care le pot face împreună. Testează diferite tipuri de postări și vezi care dintre ele atrag cel mai mult interes.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Descarcă Gratuit Ebook-ul ”A murit Facebook-ul?”

Descoperă cum funcționează Algoritmul Facebook în 2023 și cum să-l folosești pentru a-ți crește exponențial reach-ul și vânzările!