Un lucru pe care îl aud frecvent este: „Nu am abilitățile tehnice necesare pentru a face social media.”
Tehnologia poate fi intimidantă, mai ales când pare că apar zilnic noi funcții și platforme.
Totuși, iată ce poți face:
- Dedică Timp: Dacă vrei să rezolvi o anumită problemă de natură tehnică dedică timpul necesar. În momentul în care ai o țeavă spartă în casă nu o vei lăsa spartă. Vei dedica timpul necesar pentru a rezolva problema, chiar dacă ia 1h sau 8h. În momentul în care ai provocări de natură tehnică dedică un timp clar (exemplu: 2h) în care vei căuta toate resursele necesare pentru a rezolva provocarea respectivă. Dacă îți iei timpul necesar, cel mai probabil vei ajunge la o soluție.
- Există un tutorial pentru orice: Internetul este plin de tutoriale video și articole pentru orice funcție a oricărei platforme. Indiferent de problema cu care te confrunți, este aproape garantat că cineva a făcut deja un ghid despre asta. Și noi, pe canalul nostru de Youtube, am căutat să venim cu resurse utile și simple despre funcțiile de bază ale platformelor.
- Întreabă comunitatea: Dacă ai o întrebare, postează întrebarea ta pe Comunitatea Social Media România și vei fi surprins de cât de mulți sunt dornici să îți ofere sprijin.
- Solicită ajutorul unui tânăr: Adolescenții de azi au crescut cu telefonul lângă ei (zi și noapte). Sunt foarte familiari cu tehnologia și platformele de Social Media. Poți apela la ajutorul unei persoane de (12 – 20 de ani) și cel mai probabil, îți va rezolva majoritatea provocărilor de natură tehnică.
Toți am început de undeva.
Important este să ai răbdare și să îți acorzi timpul necesar pentru a învăța.
În timp, te vei uita înapoi și vei râde de momentele în care te simțeai copleșit de tehnologie.
“Concurența este prea mare, nu voi ieși în evidență.”
Această teamă este o piedică comună pentru mulți antreprenori care își doresc să strălucească în social media.
Dacă și tu ai această teamă poți găsi mai jos 5 idei pentru a trece peste ea.
Cum să ieși în evidență într-o mare de concurenți:
- Testează minim 3 luni: Poate că există multe voci, dar nu toate vorbesc constant și coerent. Postând conținut regulat, pentru minim 3 luni și păstrând un ton și o linie editorială consecventă, vei construi un brand puternic și recognoscibil. După 100 de zile de conținut, universul tău se schimbă radical
- Nu te ascunde în spatele unei măști: Într-o lume digitală saturată, autenticitatea este cheia. Nu încerca să fii cineva care nu ești. Găsește ceea ce te face unic și prezintă asta lumii cu mândrie și cu sinceritate.
- Crează conținut care rezolvă probleme: Dacă oferi conținut care rezolvă probleme reale și aduce valoare adăugată, vei deveni un punct de referință în nișa ta. Întrebă-te constant: „Cum pot să ajut mai mult?”
- Nu mai fii “românul bun la toate”: Dacă prietenii tău spun des “Știu eu un băiat”… iar acel băiat ești tu, te rog să te oprești. Generaliștii câștigă mai puțin decât specialiștii. În loc să încerci să acoperi un spectru larg de subiecte, aprofundează un domeniu anume. Devino expertul acelui domeniu și va fi mult mai ușor să ieși în evidență.
- Evită Sindromul “postează și fugi”: În engleză se numește “post and ghost”. Interacționează cu audiența: Ascultă, răspunde, întreabă. Prin interacțiunea cu audiența ta, vei construi o relație și o comunitate în jurul brandului tău.
În loc să te temi de concurență, folosește-o ca pe un catalizator care să te motiveze să devii cea mai bună versiune a brandului tău.
Într-o pădure densă, chiar și un singur copac poate să strălucească dacă își alege locul potrivit.