Cifrele vorbesc de la sine. Întotdeauna.
Meda Talos a reușit în cursul Algoritm performanța de a-și crește veniturile cu aproape 300%.
Și asta doar în primele 50 de zile.
Meda este asistent medical cu o experiența de peste 15 ani în îngrijirea pacienților la domiciliu și instructor formator pentru asistenții medicali.
Prin postările ei pe social media, Meda împărtășește informații importante despre îngrijirea pacienților acasă și oferă sfaturi sub formă de videoclipuri pentru a ajuta cât mai mulți oameni sa își îmbunătățească cunoștințele și abilitățile în domeniul îngrijirii medicale.
Această abordare a adus la creșterea impactului paginii sale cu 226%, în timp ce interacțiunile au crescut cu 69%. Mai mult decât atât, numărul de urmăritori a crescut și el, semnificativ cu 3080 de noi followers. 📈
Mădălina este medic gastroenterolog și profesor de Medicină Preventivă și fostă cursantă în Algoritm.
Primul video pe care Mădălina l-a făcut pe TikTok a avut 118K views.
Al doilea a avut 629K views.
La al 5-lea video a avut 1.3M views iar apoi, următoarele 5 video-uri au avut fiecare peste 1M views.
Totuși, ce este incredibil, este că deși Mădălina a avut o super vizibilitate, foarte puține persoane cumpărau cursul ei.
Deși ea primea super multă atenție, nu avea vânzări.
După ce a preluat și aplicat strategia de lansare sold-out pe care o folosim la cursul Algoritm, Mădălina a reușit să transforme vizibilitatea uriașă în vânzări concrete.
Rezultatul? A generat cu 12.000 de RON mai mult decât la lansarea precedentă a cursului ei.
Camelia Andrei de la Teodorbaby.com, are singura afacere din lume care realizează astăzi produsul ”BabySleeve”, manșeta inovatoare folosită pentru alăptare.
Camelia avea un obiectiv clar: să devină mai vizibilă în social media astfel încât un număr cât mai mare de mămici să afle de afacerea sa și să cumpere produsul.
Însă partea cea mai interesanta este că ea a încercat de-a lungul anilor muuuulte variante prin care să-și crească vizibilitatea și vânzările:
• a refăcut de mai multe ori site-ul
• a apelat la o persoană care să-i facă reclamele (nu-ți spun câți bani a pierdut)
• a căutat să fie consecventă cu postările și să le facă de una singură
Nu putem spune despre Camelia că nu a încercat diferite soluții… problema este că nu a găsit formula potrivită pentru ea.
În Algoritm a aflat CE și CUM să facă, a aplicat și rezultatele au apărut.
La un reel postat pe Instagram a avut peste 740.000 de vizualizări, 7850 aprecieri și 380 de comentarii.
Când a început cursul Algoritm, vânzările i-au crescut de la 0 la 5 pe zi! Pe zi!
Ce anume a făcut Camelia ca să obțină astfel de rezultate?
1. A participat la toate sesiunile din Algoritm. Nu este de ajuns să te înscrii într-un curs… este nevoie să fii și prezent.
2. A făcut un audit pe propriul cont legat de conținutul cu cel mai mare potențial de viralitate. În felul acesta a descoperit un format de video care i-a mers bine în trecut și care avea șanse să meargă foarte bine și pe viitor
3. A repetat formula de mai multe ori (cu o floare nu se face primăvară)
4. A răspuns rapid la toate comentariile primite (deși multe dintre ele au fost extrem de răutăcioase)
5. A continuat să posteze (mai ales după ce lucrurile încep să funcționeze)
Astfel, și-a crescut vizibilitatea și din ce în ce mai multe mămici află despre ea, dar mai important, cumpără de la ea.
Luminița Burghelea este coach de carieră și a participat în seria 8 din #Algoritm.
Conținutul pe care îl postează în social media include sfaturi de carieră pentru persoanele care caută un loc de muncă, dar și conținut care combină situații reale din piața muncii cu diverse filmulețe amuzante.
Recent, a postat un video în care vorbea despre cea mai mare minciună la interviul de angajare. A reușit astfel să obțină până acum 469.000 de vizualizări și 13.000 de aprecieri pe TikTok iar pe Instagram 400.000 de vizualizări și 9.346 aprecieri. 🥳
De ce a avut aceste rezultate?
✅ A stârnit interesul din primele secunde: Cea mai MARE minciuna la interviu
✅ A tratat un subiect de interes pentru audiența ei
✅ A găsit un format cu mult potențial
✅ A fost consecventă și a continuat să aplice strategiile învățate în cadrul cursului Algoritm și după încheierea acestuia.
În plus, Luminița a reluat trimiterea de newslettere care i-au adus 4 întâlniri și 3 noi clienți. 👏
Iar secretul succesului este este, dupa cum a declarat ea: “Nu m-am oprit din postat chiar dacă s-a terminat cursul.” ✨
Călin Ceascai a participat în seria 6 din Algoritm și este cel care reprezintă We Are Hybrid, service auto pentru mașini hibride și electrice din Cluj-Napoca.
Super rezultate reușește să obțină pe TikTok cu video-urile pe care le face.
Călin a povestit că în 3 luni de când și-a lansat conturile de TikTok și Youtube, a ajuns de la 0 la 6.630 urmăritori pe TikTok și 1.700 abonați pe Youtube.
Practic, ce face Călin pe contul de TikTok este că prezintă soluțiile pe care le găsește pentru a repara mașinile ce îi calcă pragul service-ului.
Călin a folosit informațiile din cursul Algoritm pentru a își îmbunătăți abilitățile și a amplificat aceste cunoștințe în cadrul colaborării locale pe care o are pentru producția și editarea video.
Datorită acestei colaborări și strategiilor învățate în curs videoclipurile lui ating frecvent peste 10.000 de vizualizări, ajungând uneori chiar la 200.000, în ciuda faptului că nu are un număr foarte mare de urmăritori.
A văzut că este interes, a creat video-urile fix pe subiectele HOT ale industriei iar rezultatele confirmă eforturile lui Călin.
Super faine rezultate. Ceea ce înveți în #Algoritm rămâne cu tine toată viața 🙂
Giselle Bolat este fondatoarea agenției imobiliare Arkablue, agent imobiliar Realtor în București și participantă în cursul Algoritm.
A postat pe TikTok un video de prezentare al unui apartament de 2.500.000 euro.
Ea a făcut video-ul mai mult în joacă, deși i-a luat 2 ore (producție + editare). Trebuia să-și facă tema cu postarea zilnică așa că prezentarea apartamentului a fost o oportunitate foarte bună.
Giselle și-a dorit ca video-ul să fie făcut 100% în armonie cu ea… așa că a folosit o voce foarte caldă (a ei) și muzică liniștitoare.
Rezultatul?
73.000 views și în 6 zile 2 persoane care doreeau să facă vizionare. Vorbim totuși de un apartament de 2.5 mil euro.
La o proprietate de acest statut, să ai 2 vizionări în mai puțin de o săptămână este o realizare.
Giselle a analizat de ce a mers atât de bine acest video și l-a replicat.
Al doilea video a adus și el 27.000 de vizualizări.
Secretul este simplu: Găsește formula care funcționează pentru tine și repet-o.
Anei Maria Lungu este fondatoarea brandului Aryanna Karen, specializat în rochii de mireasă de top în România.
Ea a fost una dintre cele mai active și implicate participante din cadrul cursului Algoritm, iar rezultatele sale în Social Media vorbesc de la sine.
Cu o comunitate impresionantă de 132.000 de followers pe Instagram și 104.700 pe TikTok, ea a reușit să construiască o afacere solidă și o comunitate loială de miri și mirese. Cu toate acestea, Ana Maria nu s-a oprit niciodată din învățat și experimentat, fiind mereu deschisă să testeze noi strategii pentru a-și crește vizibilitatea și vânzările.
După lecția despre vizualuri din cadrul cursului, Ana Maria a decis să testeze o abordare nouă. În loc să posteze doar imagini cu rochii de mireasă, a rugat o colegă să îi facă o fotografie simplă, naturală, și a creat un text atrăgător pentru această postare. Rezultatele au fost incredibile:
200 de like-uri în primele 10 minute de la postare
2.500 de like-uri și 283 de comentarii în doar câteva ore
Ce e și mai interesant este că toată această expunere a fost 100% organică, fără niciun buget de promovare plătită.
Ana Maria Lungu a demonstrat că succesul pe Social Media nu vine doar din strategii complexe sau bugete mari de promovare. Uneori, simplitatea – o poză naturală și un text autentic – poate genera un impact uriaș
Amadeea Violin, absolventă a cursului Algoritm din seria 4, este un exemplu excelent de cum consistența în postări pe Social Media poate aduce rezultate impresionante, chiar și atunci când acestea par simple și nesofisticate. Fondatoarea Rockstar Academy și artistă talentată, Amadeea a reușit să facă din obiceiul de a posta constant o strategie extrem de eficientă pentru a-și crește vizibilitatea pe TikTok.
La începutul cursului, Amadeea a postat pe contul său de TikTok (@rockstar.academy) un video surprins în cadrul unui curs de canto, fără niciun fel de scenariu sau editare. Practic, a filmat o secvență raw, autentică, din viața de zi cu zi a academiei sale. Deși inițial intenția ei a fost doar să bifeze ziua de postare și să continue obiceiul de a fi constant activă pe Social Media, acest video a ajuns să fie unul dintre cele mai de succes de pe pagina sa.
Rezultatele au fost impresionante: video-ul a fost vizualizat de 259.3K de oameni și a primit 11.6K de aprecieri. Fără nicio promovare plătită și fără un scenariu elaborat, doar un simplu moment autentic din viața academiei, video-ul a reușit să capteze atenția unei audiențe uriașe.
Aceasta este încă o dovadă a faptului că nu trebuie să investești ore întregi în editare sau să creezi conținut perfect pentru a avea succes pe Social Media.
Uneori, momentele autentice, fără editări complexe, sunt cele care rezonează cel mai bine cu publicul. În cazul Amadeei, un simplu video filmat pentru a respecta obiceiul zilnic de a posta a devenit viral și i-a adus o expunere semnificativă.
Ceea ce a făcut diferența pentru Amadeea a fost consecvența.
Chiar dacă nu toate postările devin virale, obiceiul de a posta constant îi menține prezența în fața publicului, iar acest lucru a deschis oportunitatea de a obține succes cu acele postări care, poate neașteptat, prind tracțiune. Nu subestima puterea de a fi constant în Social Media, chiar și atunci când nu vezi imediat rezultatele dorite.
136.000 de vizualizări și 99.799 impact, totul 100% organic 😱
Roxana Salvar a participat în seria 7 din Algoritm și deține Școala Auto Ovasal.
Roxana a scris pe grupul Alumni Algoritm despre cea mai recentă realizare a sa din social media care a șocat-o efectiv.
A postat pe Facebook un Reel care a ajuns la 136.000 de vizualizări și 99.800 impact (și numerele tot urcă).
Reel-ul este despre o lege recentă privind circulația în sensul giratoriu, lege pe care, cel mai probabil, mulți șoferi nu o cunosc.
Roxana a extras o secvență din timpul unei ședințe auto reale pentru a arăta, practic, cum trebuie abordat sensul giratoriu corect după noua lege.
A primit sute de like-uri și comentarii la acest video.
Motivele pentru care video-ul Roxanei a ajuns la aceste rezultate?
– a abordat un subiect care interesează pentru toată lumea: condusul
– a răspuns fiecărui comentariu (lucru pe care a învățat că este bine să îl facă în cadrul cursului Algoritm) și de fiecare dată când a făcut acest lucru, video-ul a ajuns la și mai multe persoane crescându-i vizibilitatea.
Să răspunzi tuturor comentariilor, da, îți ia timp.
Uneori este considerabil timpul petrecut pe răspuns la comentarii, dar este o acțiune atât de simplă pe care dacă o aplici, dai șanse video-ului tău să fie mai vizibil.
“Paul, spune pe bune! Chiar funcționează organicul ăsta? Chiar pot avea clienți din postări?“
Aceasta a fost prima întrebare pe care Stanila Cristina – Formator în Echilibrare și Consiliere Somato-Emoțională, mi-a adresat-o în cadrul cursului Algoritm – seria 6.
Deși sceptică, Cristina a testat mare parte din ceea ce am predat, iar rezultatele au început să apară.
La sesiunea 3 era nerăbdătoare să ne transmită că videoclipul pe care l-a făcut pe TikTok a generat peste 20K views. Mai important decât vizualizările este că a generat un nou client pentru programele de terapie pe care le facilitează.
De atunci și până azi a creat conținut constant (mai nou face și live-uri pe TikTok) și are clienți și rezultate în mod constant din organic. Pe parcursul programului a generat 466k views pe TikTok, fără să aloce buget în reclame.
Iar recent, ne-a împărtășit un alt succes pe care l-a avut cu un nou videoclip postat.
Rezultatul? 41.918 de vizualizări până acum!🤩
Impresionant, Cristina!
Lăcrimioara Văsc, nutriționist și participantă în seria 9 a cursului Algoritm, a împărtășit succesul ei impresionant în grupul dedicat seriei ei.
Totul a început de la un singur video care continuă să aibă o vizibilitate uriașă, chiar și după mult timp de la publicare.
Pe Facebook, videoclipul a ajuns la 278.000 de vizualizări și încă este în creștere, iar numărul de urmăritori a crescut cu 1.042 de followers noi.
Alte postări pe care le-a făcut au înregistrat, de asemenea, o creștere majoră a vizualizărilor.
Pe Instagram, videoclipul a atins 177.000 de vizualizări, iar statisticile au continuat să explodeze de când a început să aplice ceea ce a învățat în cadrul cursului Algoritm.
Lăcrimioara a reușit să creeze conținut care a rezonat profund cu publicul său, descoperindu-și astfel tiparul de conținut care funcționează cel mai bine pentru ea.
Un alt factor important în succesul ei a fost interacțiunea constantă cu fiecare comentariu. Urmând sfaturile din curs, Lăcrimioara a răspuns activ audienței sale, ceea ce a amplificat considerabil vizibilitatea videoclipului.
Rezultatele au fost impresionante, iar creșterea organică a conturilor ei a fost o dovadă clară a eficienței strategiilor pe care le-a pus în aplicare.
Mădălina Olteanu de la Lemn în Dar a creat pe TikTok un video tip tutorial în care arăta cum îți poți crea singur o brățară simplă din ață roșie și a obținut 33.7K views.
Analizând rezultatele acelui video Mădălina a observat că dupa primele 3 SECUNDE! oamenii dau scroll și nu mai urmăresc videoclipul așa că l-a refăcut.
A repostat același video, la două zile după primul, dar a tăiat partea de intro. Practic, al doilea video începe direct cu tutorialul, fără alte introduceri.
Rezultatul? 61.7K views.
Văzând interesul manifestat de oameni în comentarii pe acest subiect, Mădălina s-a hotărât să facă un al treilea TikTok ca răspuns la un comentariu primit.
Rezultatul? 276K views.
Și nu s-a oprit aici. A făcut și al patrulea video tip raspuns la un comentariu primit, pe ACELAȘI subiect.
Rezultatul? 149K views.
Aici sunt cele 4 video-uri:
1. https://www.tiktok.com/@lemnindar/video/7329560770549763360
2. https://www.tiktok.com/@lemnindar/video/7329856571217808673
3. https://www.tiktok.com/@lemnindar/video/7335127768474176801
4. https://www.tiktok.com/@lemnindar/video/7335419408556248352
Remarcabil.
Natalia Tricolici Hodinitu, psiholog logoped, a participat în seria 8 din #Algoritm și a avut un parcurs impresionant pe social media.
A început programul Algoritm cu o pagină nouă de Facebook pentru activitatea sa și primele postări pe care le-a făcut abia atingeau 5-10 vizualizări, majoritatea de la prieteni și familie.
Dar a continuat să posteze.
În aprilie, după doar o lună de Algoritm, a aplicat ideile și sfaturile din curs, și a atins primul succes major cu 10.000 de vizualizări.
Și acesta a fost doar începutul. Rezultatele au continuat să apară rapid și a reușit cu un reel să ajungă la 79.000 de vizualizări.
Ulterior, o altă postare a explodat atingând peste 300.000 de vizualizări în doar câteva zile. Datorită acesteia, contul ei a crescut organic de la 200-300 de urmăritori la peste 1.000 peste noapte, fără ads sau sponsorizări.
De unde a venit acest succes? Natalia a înțeles exact ce își dorește audiența ei, a început să creeze conținutul dorit și a fost perseverentă.
Ca și în viață, atunci când plantezi semințe în grădină, nu vezi imediat florile sau roadele.
Trebuie să uzi solul, să îngrijești plantele și să ai răbdare.
Același lucru este valabil și în social media.
Rezultatele dorite nu vor apărea de la prima postare ci după mai multe postări create și experiență acumulată.
“Nici o clientă nu pleacă din salon fără să ne lase un review!”, Cristina Niculicea, owner SALON Boheme Deva și participantă în seria 8 a cursului Algoritm.
Pe Google, Cristina are pe profilul salonului doar recenzii de 5 ⭐️ iar acest lucru îi aduce cliente noi aproape zilnic.
Datele din Google din luna martie când a început cursul și până acum arată așa:
👉 429 interacțiuni din profilul companiei
👉 93 de apeluri la salon
👉 222 solicitări de direcții către salon
👉 114 click-uri pe site-ul salonului
În plus, interacțiunile cu pagina de Facebook au crescut în ultimele 90 de zile cu 157% lucru care ne arată că se întâmplă lucruri foarte bune și acolo. 🤩
Ce a contribuit la succesul Cristinei?
✅ A decoperit tiparul de conținut care funcționează foarte bine pentru audiența ei și astfel și-a crescut interacțiunile în pagină
✅ A interacționat cu fiecare clientă la finalul fiecărei programări, a urmat sfaturile din curs pentru a cere recenzii și astfel a ajuns să aibe cliente noi aproape zilnic.
Marcela Mantz, este Terapeut și Facilitator în Constelații ReGeneration și o participantă super activă în Algoritm.
La prima ei postare din program, Marcela a obținut 832 de comentarii. WOW!
+ și următoarele postări au mers remarcabil de bine.
În doar 2 săptămâni, Marcela și-a crescut reach-ul cu 543% și nr. de vizite pe pagina de Facebook cu 157%
Ioana Sgubeanu – profesor pentru învățământul primar și preșcolar, a preluat împreună cu mama sa, franciza Smarty Kids Dorobanți Floreasca, unde se dedică cu pasiune predării aritmeticii mentale.🎓
Pe pagina de Facebook a centrului SmartyKids Dorobanti- Floreasca Sector 1-aritmetica mentala, Ioana aduce în prim plan postări informative și videoclipuri cu exerciții, oferindu-ne o privire autentică în atmosfera de la școală alături de cursanții ei.
Această abordare a contribuit semnificativ la creșterea impactului paginii sale, înregistrând o creștere de 422%, a numărului de urmăritori cu 124 pe Facebook și 471 pe TikTok, și chiar un reach impresionant de 11.169 și peste 10k redări la un videoclip de tip reel. 🚀
Aceste cifre reflectă angajamentul său și aprecierea crescută din partea comunității.